Harta Geologica 2d1c17

Harta geologică

HARTA GEOLOGICĂ

Harta geologică este o hartă morfologică (cu curbe hipsometrice, reţea hidrografică, elemente socio-economice) pe care sunt trecute toate datele geologice obţinute din cartarea de teren. Este o proiecţie în plan orizontal, micşorată la scară a formaţiunilor geologice dintr-o regiune. Astfel, sunt figurate elemente ca: suprafeţele ocupate de diferitele diviziuni şi subdiviziuni geologice (litologie şi vârstă) şi limitele dintre ele, accidentele tectonice ca faliile, pânzele de şariaj, digitaţiile, duplicaturile, cutele sinclinale şi anticinale, direcţia şi înclinarea stratelor, zăcămintele de substanţe minerale utile şi mineralizaţiile, punctele fosilifere. Aceste elemente sunt figurate folosindu-se o legendă, ce implică semne convenţionale, culori, haşuri. Hărţile se clasifică în funcţie de scară în: hărţi la scară mică sau de sinteză, ce înfăţişează regiuni întinse ale globului terestru, continente – redând doar trăsăturile cele mai generale ale geologiei; fiind realizate prin simplificarea hărţilor de detaliu, limitele dintre formaţiunile geologice fiind redate schematizat (1:1.500.000 ÷ 1:500.000); hărţi la scară mijlocie sau regionale, redau regiuni de întindere medie, ca de exemplu state sau regiuni ale unor ţări; elementele geologice sunt figurate cu mai mare acurateţe, detaliile fiind mai numeroase (1:500.000 ÷ 1:100.000); hărţi la scară mare sau de detaliu, redau detaliat aspectele geologice dintr-un teritoriu nu prea întins, cu precizarea exactă a limitelor formaţiunilor şi a celorlalte elemente geologice (1:75.000 ÷ 1:20.000, putând merge până la planuri speciale 1:10.000 ÷ 1:1.000). În funcţie de conţinut, se deosebesc: hărţi geologice complexe – redau formaţiunile geologice sub aspectul litologiei şi vârstei, accidentele tectonice şi acumulările de minerale utile; hărţi stratigrafice – au figurate complexele de roci de diferite vârste, din reprezentarea cărora se deduc raporturile spaţiale dintre ele; de regulă, pentru redarea mai bună a rocilor mai vechi, se omite reprezentarea formaţiunilor cuaternare, fiind totuşi figurate doar acolo unde acestea au o grosime mai mare; hărţi ale depozitelor cuaternare – redau răspândirea celor mai tinere depozite din coloana stratigrafică, având o mare importanţă practică în proiectarea construcţiilor; hărţi litofaciesale – întocmite în special pentru rocile magmatice şi metamorfice, dar în unele cazuri şi pentru cele sedimentare, fiind folosite pentru precizarea vârstei acestora, atunci când lipsesc resturile organice; hărţi tectono-structurale – se caracterizează prin prezentarea elementelor tectonice (cute, falii, încălecări); alte tipuri: hărţi paleogeografice, hidrogeologice, ale substanţelor minerale utile, geofizice, de geologie inginerească, geochimice, de prognoză ş.a. Harta se realizează pe baza observaţiilor de teren prin operaţia de cartare geologică. Aceasta implică parcurgerea zonei vizate pe anumite trasee şi notarea

-1-

Harta geologică

datelor geologice direct pe harta topografică sau pe carnetul de teren. Există mai multe modalităţi de a se fixa traseele de lucru care să acopere cât mai des şi mai omogen suprafaţa vizată. De exemplu, unii geologi recomandă parcurgerea traseelelor folosind metoda marşrutului (figura 1). De multe ori acest lucru este împiedicat de accidentele morfologice (abrupturi, suprafeţe cu vegetaţie deasă, alte obstacole). Cele mai bune trasee includ obligatoriu şi parcurgerea văilor în special în urcare, pentru că pe talvegul lor, unde eroziunea este mai puternică, litologia şi structura geologică pot fi mai uşor observate şi descifrate.

Figura 1. Parcurgerea traseului prin metoda marşrutului Ca şi instrumente indispensabile realizării hărţii geologice, geologul are nevoie de harta topografică a regiunii ce urmăreşte să o carteze şi pe care vor fi trasate limitele dintre formaţiuni, faliile, diverse alte elemente, carnetul de teren, pe care vor fi însemnate date ce descriu mai bine caracteristicile rocilor sau situaţia structurală dintr-un anumit punct sau regiune, busola geologică, cu ajutorul căreia geologul va determina direcţia şi înclinarea stratelor şi nu în ultimul rând ciocanul geologic, ce va trebui să fie realizat dintr-un oţel de mare duritate, folosit în spargerea rocilor pentru obsrvarea spărturii în stare proaspătă şi pentru confecţionarea eşantioanelor; pe lângă acestea, de o mare utilitate sunt şi alte rii, precum o lupă, cu ordin de mărire de 8-10X, necesară pentru observarea microstructurii rocilor sau o sticluţă cu acid clorhidric necesară pentru testarea rocilor ce conţin carbonaţi. Pe harta geologică limitele dintre formaţiuni se trasează printr-o linie continuă. Dacă limitele se deduc în adâncime pe sub alte formaţiuni mai noi, acestea se

-2-

Harta geologică

figurează prin linii întrerupte. Faliile demonstrate se figurează pe harta geologică prin linii continue, iar cele presupuse prin linii punctate sau întrerupte. De pe harta geologică pot fi făcute o serie de observaţii asupra structurii geologice compilând elementele morfologice (curbele de nivel şi reţeaua hidrografică) şi cele geologice (limitele dintre formaţiuni). Astfel, dacă limita unei formaţiuni geologice prezintă acelaşi contur ca şi curbele de nivel, atunci formaţiunea geologică respectivă este orizontală, deoarece curbele de nivel sunt linii orizontale, iar un strat care are toate punctele lui pe orizontală este orizontal. Direcţia unui strat se poate determina prin unirea a două puncte de întretăiere a stratului cu aceeaşi curbă de nivel, pentru că direcţia este dată tocmai de linia orizontală care poate fi trasată întrun strat. Înclinarea unui strat se determină trasând orizontala la strat, după cum s-a explicat mai sus, însă la întretăierea stratului cu două curbe succesive. În cazul în care stratul este vertical, limitele apariţiei lui pe hartă nu sunt modificate în nici un fel de morfologia terenului, limitele fiind reprezentate de două linii drepte care dau direcţia stratului, o linie reprezentând partea superioară (acoperişul) cealaltă partea inferioară (culcuşul) a stratului. Grosimea aparentă a stratului se măsoară între două limite ale aceluiaşi strat date de intersecţia lui cu suprafaţa terenului (figura 2). Grosimea reală nu poate fi măsurată decât în cazul stratelor verticale. Lăţimea stratelor de pe hartă depinde atât de grosimea lor reală, cât şi de înclinarea lor şi de morfologia suprafeţei topografice. Astfel, un strat cu înclinare mică apare foarte îngust într-o regiune accidentată, în schimb într-o regiune orizontală, el ocupă o suprafaţă mare (figura 3). Anticlinale se pot deduce de pe hartă prin aceea că stratele mai vechi sunt înconjurate de cele mai noi, iar în cazul sinclinalelor lucrurile stau invers – stratele mai noi sunt înconjurate de cele mai vechi (figura 4).

Figura 2

Figura 3

Figura 4

-3-

Harta geologică

Legenda hărţilor geologice Pentru a putea construi şi apoi citi hărţile geologice, s-a pus la punct o legendă a hărţilor geologice, ce se compune în principal din culori, haşuri şi semne convenţionale. Unele semne sunt comune şi altor tipuri de hărţi, ca cele referitoare la curbe hipsometrice, localităţi, reţea hidrografică, căi de comunicaţie, însă cele mai multe sunt semne specifice acestor tipuri de hărţi. Culorile, haşurile, semnele convenţionale şi indicii se referă la vârsta şi litologia formaţiunilor, tectonica lor, acumulările de minerale utile etc. Mai jos sunt prezentate cele mai uzuale semne cartograice utilizate în construcţia hărţilor geologice. Roci sedimentare

Roci magmatice

-4-

Harta geologică

Roci metamorfice

Elemente structurale

În România editarea hărţilor geologice a început acum mai bine de 125 de ani. Prima hartă geologică mai importantă a României apare în anul 1898, sub redacţia lui Gr. Ştefănescu şi a fost întocmită la scara 1:175.000. După anul 1895, mai mulţi geologi români, cât şi străini au făcut cercetări în spaţiul ţării noastre, realizând cu această ocazie şi o serie de hărţi geologice. Hărţile geologice au fost mai numeroase şi realizate mai timpuriu pe teritoriul Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei, unde au fost editate mai multe serii de hărţi geologice la diferite scări – 1:75.000, 1:200.000 şi 1:350.000. Până în anul 1918, Institutul Geologic s-a ocupat cu realizarea hărţii geologice a României, la scara 1:50.000, pe foi, din care au fost finalizate mai multe foi, însă doar una dintre ele a ajuns să fie tipărită. Restul nu au mai văzut lumina tiparului din cauza începerii Primului Război Mondial. După acest eveniment, în anul 1921, I.P. Voiteşti, a tipărit harta geologică a României întregite, la scara 1:500.000. Între 1936-1959, sub egida Institutului Geologic această hartă a fost completată şi reeditată, fiind tipărită la aceeaşi scară. În ultimii 30 de ani s-a început realizarea de hărţi geologice la scări mai mari, în acest sens tipărindu-se foi ale teritoriului României

-5-

Harta geologică

la scările 1:100.000 şi 1:200.000, aceasta din urmă acoperind întreg teritoriul României (figura 5).

Figura 5. Foile hărţilor geologice scara 1:200.000 publicate în ţara noastră Cea mai detaliată serie de hărţi geologice este cea la scara 1:50.000, care îşi propune să acopere întregul teritoru al ţării, proiect aflat încă în lucru, până în prezent fiind tipărit un număr de 135 de foi, cu acoperire mai mare în Munţii Apuseni, Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali, partea nordică şi centrală a Carpaţilor Orientali şi Dobrogea (figura 6). Această serie este editată, ca şi celelalte dinaintea ei, de către Institutul Geologic. O mostră de hartă geologică din această serie este prezentată şi explicată în figura 7. În afară de aceste serii de hărţi, în urma unor studii geologice au mai fost realizate şi publicate multe alte hărţi geologice din diverse regiuni ale României şi la diferite scări şi grade de detaliere, fiind cuprinse în publicaţiile Institutului Geologic, Comitetului Geologic, Institutului de Mine şi Petrol ş.a. Bibliografie Clichici, O., 1975, Geologie structurală şi cartografie geologică, Curs de uz intern, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, 341 p. Mihăilescu, N., S., 1955, Geologie tehnică, vol II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 414 p.

-6-

Figura 6. Foile hărţilor geologice scara 1:50.000 publicate în România

Harta geologică

-7-

-8-

Situarea zonei reprezentate pe harta României şi în raport cu foile vecine

Schiţa tectonică a zonei reprezentate

Materialele folosite pentru realizarea hărţii, cu delimitarea zonei studiate de fiecare autor şi indicarea scării la care s-a făcut cartarea

Indicativele topografice ale foilor vecine Profile geologice caracteristice

Scara grafică

Redactorii, tehnoredactorii şi cartografii

Legenda hărţii geologice cu precizarea vârstei şi tipului formaţiunilor geologice

Harta geologică

Figura 7. Harta geologică a României, scara 1:50.000, foaia 107C Mândra (L-34-96-C)

Coloane stratigrafice în punctele caracteristice

Titlul hărţii, indicativul geologic şi numele foii, indicativul hărţii topografice corespondente, anul apariţiei

Harta geologică